Ultimele ştiri din 17-03-2010

Raport CE pe justiţie: România nu a fost capabilă să menţină ritmul reformei
Raportul interimar al Comisiei Europene privind justiţia în România va arăta că ţara nu a fost capabilă să menţină ritmul reformei, dar că anul trecut lupta împotriva corupţiei a cunoscut o uşoară ameliorare, transmite, miercuri, corespondentul RFI la Bruxelles.

Nouă din zece români cred că şomajul va creşte în 2010
Numai doi din zece români sunt convinşi că situaţia lor financiară se va îmbunătăţi în acest an, şi nouă din zece persoane sunt convinse că rata şomajului va creşte în 2010, potrivit unui studiu al institutului de cercetare GFK.

Veniturile bugetarilor ar putea reveni la nivelul din 2009
Guvernul ar putea adopta un act normativ care să modifice Ordonanţa 1/2010, care nu mai permite reînoirea contractelor colective de muncă, eliminând astfel acordarea sporurilor negociate şi prevăzute prin acestea, ceea ce a condus la diminuarea veniturilor bugetarilor.

PNL a depus la Camera Deputaţilor o moţiune simplă pe sănătate
PNL a depus la Camera Deputaţilor o moţiune simplă privind sănătatea. Anunţul a fost făcut în plenul camerei de fostul ministrul al Sănătaţii, liberalul Eugen Nicolăescu.

Datoriile celor 32.000 de firme intrate în procedură de insolvenţă însumează 2,5 miliarde euro
Masa credală pentru cele 32.000 de companii intrate în procedură de insolvenţă până la finele anului trecut însumează 2,5 miliarde euro, din care s-au recuperat în 2009 sub 10%, potrivit preşedintelui Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), Arin Stănescu.

Doar trei stadioane pot găzdui meciuri în preliminariile Euro 2012
Noile standarde impuse de UEFA au făcut ca doar arene din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara să fie admise pentru organizarea de partide oficiale pentru calificarea la viitorul turneu final.

Ambasada SUA anunţă un nou sistem de solicitare a vizei şi un nou tip de formular, de la 1 aprilie
Ambasada SUA a anunţat, miercuri, introducerea unui nou sistem electronic de solicitare a vizei, Consular Electronic Application Center (CEAC) şi a unui nou formular de solicitare a vizei, DS-160, a cărui completare va fi obligatorie de la 1 aprilie pentru toţi solicitanţii de viză.

UE va avea guvern economic
Premierul belgian crede că moneda unică europeană va conduce la o guvernare economică în comun, fie la nivelul UE, fie la nivelul unora din statele membre.

Cofinanţarea a ajuns principala problemă pentru atragerea fondurilor europene
Cofinanţarea a ajuns principala problemă pentru absorţia fondurilor europene, deşi capacitatea de elaborare şi volumul proiectelor a crescut foarte mult în ultima perioadă, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) Barna Tanczos.

Deficit de 10.000 de locuri în grădiniţele din Bucureşti
Deficitul de locuri în grădiniţele din Bucureşti se menţine, şi în 2010, la 10.000. Cartierele cele mai afectate sunt Militari, Drumul Taberei, Berceni, Giurgiului, Crângaşi, Cotroceni, Colentina, Ferentari şi Rahova, susţine prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei.

Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor ar putea fi pusă în aplicare de la 1 iulie
Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor ar putea fi pusă în aplicare de la 1 iulie, dată până la care societatea care va emite poliţele va fi pregătită să emită şi să gestioneze asigurările, iar contractul de reasigurare va fi încheiat, a declarat directorul general PAID, Marius Bulugea.

Andrei Gheorghe: Antonescu are toate abilităţile să-şi distrugă cariera în două luni
Andrei Gheorghe întreabă cum se face că UDMR are "încontinuu oameni competenţi", când "eşantionul de selecţie este de numai două milioane de persoane". În acelaşi timp, din 20 de milioane de români, celelalte partide nu pot veni cu specialiştii promişi.

Geoană: Eu nu primesc sarcini când şi pe ce temă să sesizez Curtea Constituţională
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, în plen, după ce PDL a anunţat că îi oferă un răgaz să sesizeze CC în cazul revocării, că el nu primeşte teme când şi pe ce temă să sesizeze Curtea Constituţională.

Punctul de pensie este mai mic în prezent, comparativ cu octombrie 2008
Pensiile devin din ce în ce mai mici în raport cu salariile şi mai ales cu preţurile. Nu este vorba despre pensiile de lux, ci despre veniturile celor 5,5 milioane de pensionari din sistemul public. Buzunarul pensionarilor e şi mai gol în acest an, când Executivul a decis să îngheţe pensiile.

Geoană refuză să supună la vot în plen solicitarea independenţilor de a face parte din comisii
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a refuzat, miercuri, să supună votului plenului solicitarea senatorului independent Şerban Mihăilescu de a se vota asupra cererii ca independenţii să aibă reprezentant în Comisia de regulament.

Andrei Gheorghe, către Guvern: Să-i dea afară pe ticăloşi!
Umilinţa la care sunt supuşi românii de către sistemul românesc ar trebui să fie rezolvată de Guvern, înainte de proiectele economice la nivel macro, crede Andrei Gheorghe.

Mihăilescu cere vot în plen pentru ca independenţii să aibă reprezentant în Comisia de regulament
Senatorul independent Şerban Mihăilescu a solicitat, miercuri, în plenul Senatului, introducerea pe ordinea de zi a cererii grupului independenţilor de a avea un reprezentant în Comisia de regulament, cerere respinsă marţi de Biroul Permanent.

PD-L renunţă, pentru moment, la cererea de revocare a lui Geoană
Senatorii democrat-liberali au renunţat, pentru moment, la cererea de revocare din funcţia de preşedinte al Senatului a lui Mircea Geoană. Liderul grupului PDL din Senat, Traian Igaş, a afirmat miercuri că practic, demersurile făcute de democrat-liberali privind revocarea "rămân în continuare", doar că i se lasă lui Mircea Geoană timpul rezonabil de a se adresa CCR, aşa cum a anunţat săptămâna trecută.

Scandaluri de pedofilie în Biserica din Brazilia, cea mai mare ţară catolică din lume
Scandalurile de pedofilie din Biserica Catolică au cuprins cea mai mare ţară catolică din lume, Brazilia, unde Vaticanul a recunoscut existenţa unor acuzaţii împotriva preoţilor pentru abuzuri sexuale.

Cluj-Napoca va avea reţele de utilităţi de cinci stele
În trei ani, toţi clujenii care locuiesc la oraş vor fi racordaţi la sistemul centralizat de apă şi canalizare. Este promisiunea preşedintelui Consiliului Judeţean, Alin Tişe. Compania de apă a semnat marţi un contract de modernizare a 27 de kilometri de reţele, proiect care va fi finalizat în 18 luni.

Naţionala României a ratat calificarea la turneul final al Ligii Mondiale de polo
Naţionala de polo a României a fost învinsă marţi, în deplasare, de campioana mondială Serbia, scor 18-5, iar rezultatul, coroborat cu victoria Spaniei în fata Turciei, a scos tricolorii din lupta pentru turneul final.

Un milion de şomeri, o estimare pesimistă, dar nu imposibil de atins
Un milion de şomeri este o estimare pesimistă, dar nu imposibil de atins. Fără intervenţia Guvernului, şomajul ar fi depăşit un milion de oameni. Măsurile prezentate de premier, marţi, în Parlament nu reprezintă un plan NOU anti-criză.

Freelancerii primesc tot mai multe joburi în perioada de criză
Aproximativ 23% dintre firmele din România au apelat la serviciile unui freelancer în ultimile 12 luni, puţin peste media europeană de 20%, potrivit unui studiu Eurofound. În perioada de recesiune, firmele preferă să colaboreze cu free-lanceri pe proiecte punctuale pentru a-şi reduce costurile.

Proiectul Legii educaţiei: Directorul şi adjunctul şcolii nu pot fi membri de partid
Directorul şi directorul adjunct al unităţii de învăţământ preuniversitar nu pot fi membri de partid pe perioada mandatului, iar în mediul academic ocuparea simultană a unei funcţii de conducere în universitate şi a uneia de demnitate publică este interzisă, potrivit proiectului Legii educaţiei.

Sindicaliştii de la metrou decid astăzi dacă vor amâna greva generală
După întâlnirea de miercuri de la ora 13, sindicaliştii Metrorex decid dacă mai fac sau nu mâine grevă.
Sindicaliştii Metrorex decid miercuri, în urma întâlnirilor pe care le vor avea cu reprezentanţi ai Administraţiei, dacă vor face mâine grevă.

Proiectul Legii educaţiei: Rectorul unei universităţi, stabilit prin concurs public
Rectorul unei universităţi va fi stabilit pe baza unui concurs public la care pot participa personalităţi ştiinţifice sau academice din ţară sau din străinătate, în urma audierii în plenul Senatului şi a avizului de participare la test dat de această Cameră, potrivit proiectului Legii educaţiei.

Deputatul Carmen Moldovan a demisionat din PSD şi s-a afiliat la independenţi
Deputatul Carmen Moldovan a demisionat din PSD şi s-a afliliat la grupul independenţilor, aceasta urmând să fie purtătorul de cuvânt al viitoarei formaţiuni politice de centru-stânga.

Rusia şi SUA, către un nou acord de dezarmare nucleară
Moscova prezice un nou şi apropiat acord START cu Statele Unite, pe care Duma ameninţă că nu-l va ratifica, dacă nu include scutul american anti-rachetă în Europa.

Autorul ameninţării cu bombă la bodul aeronavei de la Timişoara a fost identificat
Un constănţean în vârstă de 49 de ani este persoana care a anunţat plasarea unei bombe la bordul aeronavei de la Timişoara, procurorii DIICOT identificându-l şi ridicându-l de la domiciliu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Zonele unde va fi întreruptă energia termică pentru încălzire şi apă caldă
R.A.D.E.T. Bucureşti va executa în cursul zilei de astăzi lucrări de intervenţie la nivelul reţelelor primare în sectoarele 2 şi 6 din Capitală.

România se întrece cu alte ţări din Europa într-un concurs pe Facebook
Pe 17 martie, România se afla pe locul trei, cu aproape 33.800 de membri.
Un concurs de pe platforma de socializare Facebook pune la încercare capacitatea românilor de a se mobiliza. Ideea competiţiei este care ţară ajunge prima să aibă 1 milion de susţinători pe Facebook.

Guvernul Boc se mută la Iaşi
Cea mai veche instituţie de învăţământ superior din Iaşi, Universitatea Al.I.Cuza devine pentru o zi sediul Guvernului Boc. Este prima şedinţă a Cabinetului actual care se desfăşoară în alt oraş decât Capitala, transmite corespondentul RFI la Iaşi, Violeta Cincu.

Un român a fost despăgubit la CEDO pentru că a fost obligat să poarte haine de deţinut
CEDO consideră că i s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie, fiind obligat să poarte aceste haine în timpul procesului.
Romania este condamnată să plăteasca daune pentru că a obligat un arestat preventiv să poarte haine de deţinut. Dan Jiga, fost director general în Ministerul Agriculturii şi fost consilier al ministrului Ioan Avram Mureşan

România, Bulgaria şi Grecia domină topul vânzărilor pentru vacanţa de Paşte
Staţiunile montane, balneoclimaterice, litoralul, pensiunile agroturistice - "ţinte" pentru minivacanţa de Paşte. Cei cu bani aleg circuitele religioase în Orientul Mijlociu sau marile capitale europene

Un cămin studenţesc din Ploieşti nu a fost renovat complet de 50 de ani
Rectorul universităţii spune că din momentul în care a fost construit căminul, au fost efectuate doar lucrări de întreţinere. Pentru renovare sunt necesari aproximativ 1,6 milioane de lei.

Ameninţare falsă cu bombă la bordul unei aeronave, la Timişoara
Turnul de control al Aeroportului Internaţional Timişoara a anunţat că un comandant de aeronavă, care iniţial a refuzat să-şi spună identitatea, a informat, miercuri dimineaţă, că la bordul unui avion ar fi plasată o bombă, la aeroport fiind trimise maşini de Poliţie, jandarmi, pompieri şi salvări.

Povestea Zairei: de la stea de teatru la personaj de roman
Zaira Manta, eroina romanului omonim lansat ieri la Timişoara, povesteşte cum a ajuns scriitorul Cătălin Dorian Florescu să-i transpună viaţa pe hârtie.Romanul „Zaira”, de Cătălin Dorian Florescu, lansat ieri la Timişoara, spune povestea unei iubiri imposibile, care se desfăşoară pe două continente.

Cel mai mare contract din istoria industriei muzicale: Michael Jackson postmortem
Deţinătorii drepturilor de proprietate intelectuală ai artistului au semnat un contract estimat la 250 de milioane de dolari cu casa de discuri Sony Music, pentru reeditarea a 10 albume ale lui Michael Jackson.
Mitul Regelui Pop este în continuare o sursă de profit.

Seinfeld isi pierde umorul
Dupa o absenta de zece ani, Jerry Seinfeld a revenit in televiziune cu un noushow de comedie, considerat de critici "dureros" si "fara poante".Show-ul produssi prezentat de Jerry Seinfeld, "The Marriage Ref", programat inaintea emisiunii lui Jay Leno de la NBC, invita alti comici sau celebritati sa comenteze casniciile unor cupluri obisnuite de americani. In cadrul show-ului, cuplurile care se cearta isi prezinta punctele de vedere asupra conflictelor din relatia lor unor "experti",

Orga Sălii Radio, inaugurată cu un concert de excepţie
Celebra organistă, Jennifer Bate,a repurtat un real succes, marţi seara, pe Scena Sălii Radio, cu ocazia inaugurării celebrei orgi, după întâia renovare realizată în Cehia. Orga a fost montată în 1960 şi nu a beneficiat de nici o recondiţionare. O mică problemă tehnică a înterupt pentru scurt timp recitalul de o înaltă ţinută. Jennifer Bate a compensat mica problemă la sfârşitul programului cu un bis.

Poveşti din Est pentru America
Mircea Cărtărescu şi Norman Manea, printre autorii incluşi într-o antologie care apare mâine la New York."Nu sunt un autor de literatură naţională, de aceea şi resping să fiu categorisit drept scriitor est-european, sud-est european sau chiar scriitor român. Aparţin ţării Mircea Cărtărescu şi sunt foarte mândru să fiu singurul ei cetăţean“, spunea Mircea Cărtărescu într- un intreviu publicat recent în cotidianul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung“.

Vladimir Tismăneanu - Marxismul: istorie şi utopie
„Marxismul este unul dintre cele mai importante mituri politice maniheiste ale istoriei contemporane”.Este un discurs fundamental al modernităţii care contrapune aşazisele forţe ale reacţiunii, barbarismului şi declinului celor care reprezintă progresul istoric. Marxismul promite salvarea prin intermediul distrugerii unui sistem perceput ca fiind bazat pe dominaţie, exploatare şi alienare.

Adrian Panaite - Indicele de neîncredere al consumatorului român
În Statele Unite ale Americii, o ţară a cărei economie este axată în primul rând pe consum, măsurarea încrederii consumatorului este deosebit de importantă pentru înţelegerea evoluţiilor macroeconomice. Comportamentul consumatorului este determinant pentru mersul general al economiei, o gripare fie şi temporară a consumului având consecinţe directe asupra activităţii companiilor. Prin urmare, încă din 1967 în SUA este calculat un indice al încrederii consumatorului.

Eliade Balan - Placerea lui Zeus deschide cutia Pandorei
Liberalii si social-democratii au considerat ca se injosesc daca vor sta la aceeasi masa cu asa-numitii parlamentari independenti pentru a discuta cu presedintele despre revizuirea Constitutiei. Langa o "adunatura" de politicieni care au tradat electoratul pentru a servi interese superioare nu se cade sa fie asezati cei mai importanti lideri din opozitie doar pentru ca ii face placere lui Traian Basescu sa defileze cu traseistii spre desconsiderarea partidelor unde au fost inregimentati.

Cornel Nistorescu - România, în mare pericol
În urmă cu doi ani, când vorbeam la Realitatea TV despre criză, m-am ales cu nenumărate huiduieli. Unele erau chiar prezidenţiale. A fost sau nu adevărat?Ne-am pregătit să scoatem cămaşa? Ne-am ţinut de sărbători şi aniversări. Nenorocirea e şi mai mare. Am înglodat România în datorii şi nu suntem pregătiţi să vindem nici ouă de bibilică.

Rodica CIOBANU - De ce nu va fi revizuită Constituţia
"Dacă voi constata că partidele nu au predispoziţie să recunoască suveranitatea poporului român şi să-i transpună în lege, în Constituţie, opţiunea şi voinţa, mă văd nevoit să apăr deciziile exprimate prin vot liber ale românilor, în dispute publice", a spus preşedintele Traian Băsescu, după prima întâlnire eşuată cu partidele parlamentare.

Horia Ghibuţiu - Când Petrică strigă „lupul!”
„Marile minciuni din mijloacele de informare în masă - tipărite, on-line sau radio-TV - au, conform proverbului, picioare scurte”.Consecinţele lor sunt, însa, diferite. De la amenzile încasate ieri de Antene, fiindcă l-au lăsat pe Vadim Tudor să spună că Traian Băsescu are cancer generalizat, până la decredibilizare. Iar în unele cazuri, vezi greva ceferiştilor din 1993, spartă sub oblăduirea lui Paul Grigoriu de radioul public, care anunţa reluarea lucrului în nişte depouri pe fondul faptului că greviştii nu puteau comunica între ei, urmările sunt incalculabile.

Google s-a saturat de cenzura
Reprezentantii Google au declarat, luni, ca inca discuta cu guvernul chinez despre problema cenzurarii site-ului in limba chineza al companiei si ca este posibil ca in curand sa isi inchida operatiunile din aceasta tara. Reprezentantii Google, cel mai mare motor de cautare la nivel global, discuta de circa doua luni cu guvernul de la Beijing despre cenzura continuturilor online.

Receptor Bluetooth Belkin: muzica de pe iPhone, ascultată folosind sistemul home stereo
Noul receptor muzical Bluetooth Belkin vă permite să vă bucuraţi în mod wireless de muzica dumneavoastră preferată de pe iPhone sau iPod touch, folosind sistemul home stereo. Receptorul muzical Bluetooth elimină necesitatea cablurilor şi staţiilor de andocare, ceea ce înseamnă că puteţi asculta şi controla sistemul muzical fără a fi nevoie să vă ridicaţi de pe canapea.

HTC Legend şi Desire – la Vodafone UK începând din aprilie
Două din cele mai aşteptate telefoane de la HTC vor intra în aprilie în reţeaua de distribuţie Vodafone UK. HTC Desire, un fel de Nexus One fără Google şi HTC Legend sunt aşteptate cel puţjn în Marea Britanie, dacă nu şi în alte ţări europene.
