Ştiri din Lifestyle / 10-03-2010

Atelierele „Mentă şi usturoi” de redescoperit gătitul
Cel puţin o dată pe lună, patru tineri din Timişoara organizează întâlniri în cadrul cărora participanţii învaţă să gătească. La primele două, au copt pâine şi prăjituri.Patru tineri timişoreni, dornici să redescopere bucuria gătitului, au pus bazele unui grup de socializare inedit, cu un nume neobişnuit: „Mentă şi usturoi”.

Mit spulberat? Britanicii sunt bucătari mai buni decât francezii
Francezii, renumiţi pe plan mondial pentru talentul lor în arta culinară, petrec în realitate mai puţin timp în bucătărie decât britanicii şi gătesc preparate mai puţin exotice decât aceştia, potrivit unui sondaj ale cărui rezultate au fost publicate marţi.

Un nou val pandemic de gripa porcina ar putea lovi in iarna viitoare
Centrul European pentru Preventia Bolilor(ECDC) a publicat luni, 8 martie, un raport prin care estimeaza ca un nou val pandemic al gripei porcine ar putea lovi local in unele zone din Europa in urmatoarea iarna si cere ca noile vaccinuri sezoniere, care vor contine si tulpina H1N1, sa fie folosite pentru imunizarea din grupele de risc.

Ouăle şi peştele ne scapă de depresia de iarnă
Dacă te-a deprimat revenirea în forţă a iernii, tocmai când credeai că ai scăpat de ea anul acesta, totul se rezolvă cu alimentele potrivite. În top se află peştele gras şi ouăle, bogate în vitamina D.În sezonul rece, multe persoane se simt deprimate, acesta nefiind decât efectul lipsei de vitamina D, cauzată de expunerea diminuată la soare, explică oamenii de ştiinţă de la Universitatea Loyola din Chicago.

Somniferele pot da insomnii
Pastilele care aduc somnul pot fi un cuţit cu două tăişuri. Dacă nu sunt luate corect ori dacă sunt administrate pentru perioade prea mari de timp pot provoaca efect invers şi dependenţă.Pastilele pentru dormit nu au mereu efectul scontat şi pot chiar provoca insomnii. Consumate în cantităţi mari pe o perioadă lungă de timp, somniferele creează dependenţă. Toate medicamentele pentru somn trebuie luate cu moderaţie, fără a fi amestecate cu alcool sau cu cafea. Dar înainte de a apela la ele cereţi sfatul medicul.
