Daniel Funeriu respinge acuzaţiile profesorilor

Ministerul Educaţiei nu poate fi acuzat de lipsă de transparenţă. O spune la RFI ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. El precizează că s-a întâlnit de cinci ori în două luni şi jumătate cu liderii sindicali. Protestele profesorilor "nu au o raţiune să continue", declară Funeriu.
"Ţin să reamintesc că de când am preluat funcţia de ministru, de două luni şi jumătate, am avut cinci întâlniri cu toţi liderii sindicali, ceea ce înseamnă aproximativ o întâlnire la două săptămâni şi am vorbit de nenumărate ori la telefon. Cred că este nedrept pentru oamenii din Minister, care într-adevăr lucrează şi vor să ţină contactul cu partenerii noştri să fim acuzaţi de asemenea lucruri", afirmă Daniel Funeriu.
El susţine că există bani pentru plata salariilor : "Ministerul are asiguraţi banii până la finalul acestui an, pentru plata tuturor salariilor, conform legii. În anumite judeţe, într-adevăr, al 13-lea salariu s-a dat în prima parte a acestui an din banii pe care Ministerul de Finanţe i-a virat pentru primul trimestru, iar în unele judeţe s-a dat al 13-lea salariu integral din aceşti bani. Or legea spune că aceşti bani pot fi daţi pe parcursul întregului an. Şi atunci a apărut situaţia în care unele judeţe nu au avut întreaga sumă de bani necesară plăţii salariului pe ultima lună. Ministerul a prevăzut acest lucru şi a discutat cu Ministerul de Finanţe, pentru a suplimenta sumele acolo unde este cazul. Ultima informaţie pe care o am şi anume cea de vineri este că toate judeţele care au necesitat fonduri suplimentare au primit aceşti bani".
Ministrul Educaţiei speră că nu se va ajunge la blocarea anului şcolar. "Eu cred în seriozitatea cadrelor didactice şi nu cred că vom ajunge acolo. Dacă ne uităm pe cifre şi nu neapărat pe informările care se produc în urma unor declaraţii exagerate ale unor persoane, sigur, cred că aceste proteste nu au o raţiune să continue. Dar atunci când sunt probleme, îi invit pe liderii sindicali să discutăm acest lucru. M-am întâlnit aproximativ o dată la două săptămâni cu liderii sindicali. Nimeni nu doreşte ca actul educaţional să fie perturbat şi eu cred că nu vom ajunge acolo", spune Daniel Funeriu.
Ministrul mai declară că Ministerul Educaţiei este condus "profesionist". "Vă asigur că acest Minister este condus în modul cel mai transparent şi cel mai profesionist cu putinţă şi eu cred că încetul cu încetul profesorii îşi vor recăpăta încrederea în Ministerul Educaţiei. Îi înţeleg şi pe profesori că în trecut poate una li s-a spus şi alta s-a făcut, dar în ceea ce priveşte mandatul meu, nu practic un asemenea comportament şi voi spune lucrurile exact aşa cum sunt şi sunt convins că în timp, profesorii se vor obişnui cu acest tip de comunicare foarte exact, care le va spune ce se întâmplă cu fiecare dintre ei", conchide ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.


Publicarea unui comentariu astfel acceptat nu presupune afisarea pe site-ul InfoNews.ro a adresei de mail introduse. Aceasta va fi stocata si utilizata doar in scopul notificarii utilizatorului asupra oricarui raspuns / modificare sau / si acceptare a publicarii comentariului si in conformitate cu Politica de confidentialitate a InfoNews.ro.
Inainte de trimiterea mesajului dvs. va rugam sa completati codul din imaginea de mai jos pentru a preveni transmiterea automata a mesajelor spam.