Ilias Papageorgiadis, managing director More International Invest si LoiaL este doar unul dintre numerosii oameni de afaceri greci care a vazut in Romania ceva mai mult decat o tara fost comunista, luptandu-se sa depaseasca tarele trecutului. Este unul dintre cei care au vazut potential - si asta inca de la prima sa vizita aici, in ianuarie 2004. Acest fapt l-a si determinat sa-si asume identitatea de expat, pentru prima oara in viata sa - si, dupa cum ne-a marturisit ca spera, si ultima. In ceea ce priveste prima sa impresie asupra tarii, acesta ne-a martuirist ca "a fost foarte buna, deoarece ningea si am vazut toate strazile deschise, oamenii curatau zapada, iar tot orasul era viu". "In comparatie cu ceea ce imi spuneau oamenii, mi s-a parut chiar bine. In acel moment, tara imi parea in dezvoltare, iar schimbarile sunt atat de rapide, incat progresele sunt vizibile in fiecare luna", relateaza Papageorgiadis. Cat despre imaginea pe care i-au creat-o locuitorii acestei tari, primul lucru pe care il mentioneaza omul de afaceri sunt multiplele asemanari cu grecii. "Una dintre pasiunile mele este psihologia si trebuie sa apun ca, pana acum, am invatat foarte multe si n-am avut probleme cu oamenii de aici", subliniaza Papageorgiadis.