Electronicele si electrocasnicele se vor scumpi incepand cu data de 1 aprilie.Astfel, pe langa pretul aparatului si TVA, cumparatorii vor plati si o taxa de reciclare - asa numita taxa verde – din cauza ca UE nu ne mai lasa sa aruncam oriunde aceste aparate pe care nu le mai folosim. Taxa va fi calcultata in functie de greutatea produsului. Cele mai mari scumpiri, de pana la 20 euro, vor fi aplicate pe segmentul “electrocasnicelor albe”, iar. pentru echipamentele IT, taxa verde nu va depasi 10 euro. Cu alte cuvinte, de la 1 aprilie vom scoate din buzunar pentru un frigider sau un aparat de aer conditionat cu 20 de euro mai mult, iar pentru un aragaz, cuptor cu microunde sau computer cu 10 euro. In plus, pentru un laptop vom plati cu 9 euro mai mult, pentru un monitor LCD ori televizor cu plasma-8 euro, imprimanta sau DVD player - 3 euro si pentru o cafetiera - 1 euro. Pentru a putea percepe aceasta taxa verde, comerciantii trebuie sa aiba amenajate depozite speciale, in care sa stranga aparatura veche. Costurile suplimentarea vor fi folosite ca sa acopere cheltuielile de colectare, transport si reciclare. “Taxa verde are o sustinere si o justificare in conditiile in care, in sistemul de colectare, valorificare si reciclare a deseurilor din echipamentele electrice si electronice, intr-adevar functioneaza”, a declarat ministrul Mediului, Sulfina Barbu. Pana acum, insa, prea putini comercianti si-au amenajat astfel de spatii. Asadar, sunt sanse mari ca, de la 1 aprilie, in unele magazine pretul electronicelor si electrocasnicelor sa ramana neschimbat.