INIŢIATIVĂ. La Muzeul Aviaţiei, sărbătoarea profesiei vine cu inaugurare de cafenea, librărie, cinematograf şi atelier foto.
Pe Şoseaua Fabrica de Glucoză,
în hangarele de la numărul 2-
4, e agitaţie mare. Se stă până
seara târziu, chiar dacă programul
e
până la 18.00, pentru că lucră
rile sunt în toi. Vine Ziua Aviaţiei
Române şi a Forţelor Aeriene. Şi cum
directorul Muzeului de Aviaţie, aflat la
faţa locului, nu e „cu capul în nori“, a
pus la bătaie un plan îndrăzneţ: până
sâmbătă, 20 iulie, hangarul 2 trebuie să
fie gata.
Ce e în hangarul 2? „Sunt detalii din
lumea nevăzută a vieţii aviatorilor din
perioada interbelică şi de după război.
Ce cărţi citeau piloţii, ce filme vedeau,
unde locuiau, care era legea căsătoriei la
ei, ce uniforme aveau şi cine le făcea.
Urmărim să reiasă şi impactul aviaţiei
asupra populaţiei din acea perioadă“,
explică comandorul Paul Sandachi,
directorul Muzeului Aviaţiei, încântat
că lucrurile i-au ieşit cum trebuie.
Intrarea este liberă, iar vizitatorii care
trec pragul muzeului pot câştiga o
plimbare de agrement cu avionul de
luptă C130.
Poze ca „pe vremuri“
Avioane şi planuri de la începuturile
aviaţiei până în 1958 vă întâmpină în
prima sală, „Traian Vuia“. Apoi, pe
lângă paraşute, primul radar românesc
şi un lift păstrat din 1938 şi care, după o
recondiţionare dorită de Sandachi, va
transporta persoanele cu dizabilităţi
locomotorii la galeria de artă de la etaj,
se deschide şantierul de lucru, unde
pregătirile pentru inaugurarea de
sâmbătă aduc miros de vopsea şi multe
ore de muncă peste program.
La intrare, pe holul pavat cu piatră
cubică, va funcţiona o fântână cu apă
potabilă, pe care au căutat-o mult cei de
la muzeu ca să fie autentică. Apoi, pe
dreapta, e chioşcul de ziare, pe care veţi
vedea expuse articole despre aviaţia din
perioada interbelică, punctul comun a
tot ce veţi vedea acolo. Pe stânga,
atelierul foto, „ca pe vremuri“, îi va
aştepta pe micuţi la poză. Un avion
mare, desenat, o scăriţă şi un scăunel
vor da senzaţia că cel mic s-a urcat
într-un avion. Doar în poză.
Cum te măritai cu un aviator
Alături e cinematograful la care,
pentru 16 oameni - câte locuri vor fi
disponibile -, vor rula filmuleţe despre
forţele aeriene şi istoria lor în România.
Imediat lângă, cafeneaua cu două
măsuţe aşteaptă muşteriii amatori de
cafea la nisip, „cum beau aviatorii când
se duceau pe aerodromul de la Călăraşi.
Erau mulţi turci pe acolo care aveau
nişte dughene mici, dar făceau o cafea la
nisip excepţională“, explică Sandachi
contextul ideii. Apoi, ca să puteţi afla
cum se puteau mărita fetele cu aviatori,
un tânăr ofiţer o curtează, la fereastră,
pe o tânără domnişoară. Lângă ei, o
ţigăncuşă nemăritată şi îmbrăcată în
alb, după portul vremii, completează
atmosfera interbelică. Sunt manechine.
Din plastic, dar ideea ajunge la
destinaţie.
Veteran, la o lansare de carte
Pentru decor s-au folosit cât de
multe materiale autentice a fost posibil.
De la lemnul pentru chioşcul de ziare şi
scândura pentru podele până la
burlanele de la studioul foto, „la un test
cu carbon s-ar vedea că au 70-80 de
ani“, spune directorul muzeului.
Când aţi ajuns la capătul culoarului,
la întoarcere, pe partea stângă, daţi
peste croitoria „La Principele Bibescu“.
Ea a existat în realitate.
„Pe Calea Griviţei, la numărul 47.
Am păstrat aspectul firmei şi ce scria pe
ea. Aici se făceau uniformele pentru
aviatori şi se trimiteau în toată ţara“,
istoriseşte Sandachi. Apoi, două
băncuţe vă invită la odihnă, cât
aşteptaţi cafeaua sau copilul să iasă de
la pozat. Trecând de chioşcul de ziare,
librăria vă îmbie să vedeţi ce cărţi aveau
aviatorii dintre războaie. Mai mult,
sâmbătă va fi şi o lansare de carte la care
va participa unul dintre veteranii de la
noi: Ioan Dobran.
În această perioadă, muzeul este
deschis de la 10.00 la 18.00, intrarea
este liberă, iar bileţelele pentru tombolă
sunt în bolul de la intrare. Dar dacă
ajungeţi peste program, veţi putea
vedea oricum avioanele din sala „Traian
Vuia“, pentru că personalul e acolo, în
pregătiri.
PROGRAM „AVIATIC“
Expoziţie de pictură şi zbor gratuit
Pe lângă inaugurarea de la Muzeul
Aviaţiei, tot acolo vi se pregăteşte o
expoziţie cu lucrări inedite ale pictorului
Ion Ţarălungă, care va fi vernisată azi, de
la ora 11.00. La Cercul Militar Naţional,
puteţi vizita, de la 10.00 la 18.00, expoziţ
ia fotografică „Forţele Aeriene Române
în memoria fotografiei“. În ambele locuri,
vă aşteaptă tombola care are ca premiu
un zbor cu un avion de luptă, duminică.
Vernisajul expoziţiei „Istoria aeronauticii
române 1958-1970“, de la Muzeul Aviaţiei, va avea loc azi, la ora 12.00. Apoi,
chiar de Ziua Aviaţiei, duminică, de la ora
9.00, la Monumentul Eroilor Aerului, de
la Piaţa Aviatorilor, se va desfăşura un
ceremonial militar şi religios şi survolul
statuii de către formaţii de aeronave
militare. Iar la Clinceni, pe Aerodromul
„Aurel Vlaicu“, de la ora 10.00, vă este
promis un show cu Lotul Naţional de
Paraşutism, aeroplane, baloane cu aer
cald şi avioane uşoare, pentru acrobaţii.
ULTIMA SUTĂ. Angajaţii de la muzeu pregătesc ultimele detalii înaintea inaugurării
Andreea Ciupercă - Evenimentul Zilei