P

roeuropeni contra naţionalişti, o ofertă
electorală cu care sârbii se confruntă de opt ani.
Alegătorii din Serbia au
fost chemaţi, ieri, la urne
în cadrul alegerilor legislative
anticipate şi locale,
interpretate ca un referendum pro
sau contra continuării procesului
de integrare a
ţării în Uniunea
Europeană. Acestea sunt primele
alegeri organizate după ce provincia
Kosovo şi-a declarat independenţ
a, pe 17 februarie, cu sprijin occidental,
fenomen care a polarizat
societatea sârbă, relevă AFP.
Ca de obicei, dublul scrutin s-a
transformat într-o luptă acerbă
între forţele proeuropene şi ultranaţ
ionaliştii rusofili, o bătălie devenită
„clasică“ de opt ani, de la căderea
regimului autoritar al lui
Slobodan Miloşevici. Dacă în acea
perioadă s-a înregistrat o creştere a
sentimentelor antioccidentale din
cauza intervenţiei NATO menite
să pună capăt încleştărilor dintre
sârbi şi albanezi, acum, sentimentele
antioccidentale sunt alimentate
de noul statut al Kosovo.
De altfel, tocmai această chestiune
s-a aflat la originea crizei
guvernamentale care a dus la convocarea
acestor alegeri legislative
anticipate concomitent cu alegerile
locale. În martie, premierul naţionalist
Vojislav Koştuniţa a rupt
alianţa cu proeuropenii care au
rămas fideli apropierii ţării de UE,
deşi Bruxelles-ul a susţinut independenţ
a Kosovo.
Totuşi, proeuropenii nu sunt de
acord cu statutul actual al Kosovo,
dar sunt de părere că apropierea de
forul comunitar ar ajuta la reunificarea
ţării.
Rezultat greu de anticipat
Sondajele preelectorale au
anunţat că bătălia va fi strânsă,
ultranaţionaliştii din Partidul
Radical Sârb (SRS) fiind creditaţi cu
34% din intenţiile de vot, cu doar
un procent mai mult decât alianţa
proeuropeană formată în jurul
Partidului Democrat (DS) al
preşedintelui Boris Tadici.
Pentru sârbi, fenomenul este
unul de déja-vu, cel mai recent episod
fiind înregistrat la prezidenţialele din februarie. Atunci, Tadici
a câştigat cel de-al doilea tur de
scrutin al prezidenţialelor, cu
50,5% din sufragii, în timp ce ultranaţ
ionalistul Tomislav Nikolici a
fost preferat de 47,8% dintre sârbi.
Andreea Romanovschi - Evenimentul Zilei