Angajaţii companiilor de Cale Ferată din România ce aparţin statului ar putea să rămână fără salarii în a doua jumătate a anului, în condiţiile în care încasările au scăzut la jumătate comparativ cu anul trecut, iar salariaţii
cer plata aceloraşi salarii sau chiar majorarea acestora cu 50% faţă de anul trecut, a declarat, ieri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu. „Protestele CFR-iştilor din ultimele zile mi se par întemeiate, dar ar fi bine să ne dea şi nişte soluţii pentru plata salariilor. Îi rog pe CFR-işti să se mai uite şi pe fereastră, pe fereastra trenului chiar, şi să vadă că este criză şi în condiţiile în care încasările sunt la jumătate faţă de anul trecut nu putem da aceleaşi salarii, ba chiar, în unele cazuri, de o dată şi jumătate în plus faţă de anul trecut“, a precizat ministrul Transporturilor. Angajaţii Regionalei CFR SA au organizat, miercuri, un protest spontan şi au refuzat să mai lucreze din cauza neplăţii salariilor.