Hrebenciuc, Verde Imparat

Afinitatile politice nu sint singurele argumente in favoarea apropierii dintre cele doua partide. Un altul ar putea fi noul vicepresedinte ecologist Cristian Jura, care este in acelasi timp si expert parlamentar la grupul PSD din Camera Deputatilor, grup condus de nimeni altul decit de eminenta cenusie a social democratilor, Viorel Hrebenciuc. In timp ce Jura recunoaste ca provine din „filonul“ pesedist intruchipat de Hrebenciuc, liderul PSD sustine ca nu are nici o legatura cu preferintele ecologiste ale expertului sau. „Nu eu l-am adus la grup, ci viata“, ne-a declarat ieri Hrebenciuc.
In declaratia sa de interese de pe site-ul Camerei, Cristian Jura nu si-a trecut si functia din partid, explicindu-ne ca aceasta este de provizorat, urmind a fi confirmata la viitorul congres PER din februarie. Jura a anuntat ca va renunta la slujba sa de expert la inceputul acestei sesiuni parlamentare tocmai pentru a nu mai purta eticheta de apropiat al PSD. „Trec cu arme si bagaje la ecologisti si nu vreau sa planeze aceasta suspiciune“, ne-a declarat Cristian Jura, precizind in acelasi timp ca nu a fost membru al PSD, desi a ocupat mai multe functii in timpul guvernarii social democrate, si ca este membru al Fundatiei „Nicolae Titulescu“, condusa de fostul premier Adrian Nastase.
Un alt nume interesat de ecologisti si apropiat de Viorel Hrebenciuc este cel al omului de afaceri Costel Bobic. Un nume vehiculat in mai multe scandaluri precum Bancorex, Tigareta II sau in cel al retinerii lui Andrei Gheorghe pentru consum de marijuana. Bobic a recunoscut ieri, pentru Cotidianul, ca este un simpatizant al Verzilor, dar a negat ca ar fi implicat financiar in sustinerea acestui partid. Cel putin pina acum. „Eu de obicei iau, nu dau. E o prostie asta ca eu as finanta PER. Sa va explic care e legatura mea cu ecologistii. Fiica mea si-a terminat studiile la Universitatea din Cambridge si intr-o zi m-a sunat sa ma intrebe despre sistemul politic romanesc. Si m-a intrebat unde sint ecologistii, dupa care mi-a explicat ce fac acestia in Europa. Si m-a convins. Asa am devenit eu simpatizant al ecologistilor“, ne-a declarat Bobic. Acesta nu a exclus insa pe viitor posibilitatea sa finanteze miscarea ecologista, una despre care spune ca are sprijinul sau „total“.
Costel Bobic nu este singurul om de afaceri atras de ecologisti. Presa a scris si despre un interes al lui Sorin Ovidiu Vintu de a lansa o astfel de platforma politica si chiar despre o eventuala preluare a PER. Contactat ieri de Cotidianul, Vintu a negat ca ar avea un interes politic in aceasta zona: „Nici pomeneala! Eu nu sprijin nici o miscare ecologista politica si nici nu ma intereseaza. Fiind indragostit de Delta, eu sprijin orice individ care vrea sa faca ceva pentru mediu“.
Scandal cu injuraturi in vara anului trecutInfiintat la inceputul anilor ’90 - atunci cind si-a atins si punctul maxim de popularitate, sub conducerea lui Otto Weber, fiind prezent in primul Parlament postdecembrist al tarii cu opt deputati -, PER a disparut treptat din peisajul politic. A fost membru fondator al Conventiei Democrate in 1991, fiind ultima oara prezent in Legislativ in perioada 1996-2000, atunci cind a avut cinci parlamentari. In vara anului trecut, Consiliul National al PER a fost scena unui scandal de proportii. Unul din care nu au lipsit injuraturile.
Liderul de atunci al PER, Petre Lificiu - fostul ministru al Apelor si Protectiei Mediului din guvernul Adrian Nastase -, a fost pus la zid de unii colegi pentru ca a negociat de unul singur fuziunea partidului cu PNG-ul lui Gigi Becali. Actualul presedinte al PER, Danut Pop, a prezentat o inregistrare telefonica a unei conversatii cu Lificiu in care acesta isi facea praf adversarii din partid. “Eu trezesc masele, nu un cacacios ca ala sau ca ala care spune ca nu am fost mandatat. Mai da-i in p… mea pe toti”, spunea Lificiu. Ulterior, acesta a renuntat la functie, in locul sau fiind numita o conducere interimara.
Amanunte despre toti presedintii pe care i-a avut PER din 1990 pina azi, pe www.cotidianul.ro/select


Publicarea unui comentariu astfel acceptat nu presupune afisarea pe site-ul InfoNews.ro a adresei de mail introduse. Aceasta va fi stocata si utilizata doar in scopul notificarii utilizatorului asupra oricarui raspuns / modificare sau / si acceptare a publicarii comentariului si in conformitate cu Politica de confidentialitate a InfoNews.ro.
Inainte de trimiterea mesajului dvs. va rugam sa completati codul din imaginea de mai jos pentru a preveni transmiterea automata a mesajelor spam.