Alexandra Beldiman şi Alexandra Beţiu rup gura Taiwanului!

- Atac Online »
Alexandra Beldiman şi Alexandra Beţiu rup gura Taiwanului!
Alexandra Beldiman şi Alexandra Beţiu vor concura, alături de reprezentantele a peste 25 de ţări de pe cinci continente, în marea finală a concursului Miss Young International 2007, ce va avea loc pe 27 octombrie la Taipei. Până la sfârşitul lunii octombrie, organizatorii le-au rezervat concurentelor un program pe cât de atrăgător pe atât de solicitant. Este vorba despre vizite la cele mai importante obiective istorice, culturale şi arhitectonice, Parcuri Naţionale şi de distracţii din oraşele Taichung, Tainan (Confucius Temple, Chikkan Tower), Pingtung, Kaohsiung şi Taipei, primiri de către oficialităţile oraşelor la cel mai înalt nivel, de spectacole cu muzică şi dansuri tradiţionale, prezentări de modă şi show-uri, dar şi cinele la cele mai faimoase restaurante cu specific oriental. Totul este pregătit în cel mai mic detaliu de către organizatorii care nu fac rabat de la programul de repetiţii pentru show-ul final, dar şi pentru finalele unor concursuri în urma cărora se vor desemna câştigătoarele unor premii speciale precum Miss Congeniality, National Costume Show, Best Swimsuit, Best Evening Gown, Best Smile, The Press Princess, Miss Talent, Miss Elegant, Miss Charity, Miss Disco Queen, Best Skin, Best Catwalk, Miss Photogenic, Miss Friendship sau Best Hair. Multe dintre aceste premii sunt acordate în urma votului final al membrilor juriului şi organizatorilor, care au misiunea să le urmărească pe concurente pe toată durata şederii în Taiwan. Româncele noastre s-au făcut remarcate, mai ales de către reprezentanţii mass-media. Dau interviuri la TV (vorbesc la perfecţie engleza, franceza şi spaniola!), iar fotografiile lor apar în toate cotidianele locale. Alexandra Beldiman (1,74 m, 88-60-90) a câştigat finala naţională Miss Festival Valea Prahovei 2007 organizată de Camelia şi Marius Seceleanu şi a reprezentant Belgia la Miss Diaspora – Callatis 2006. A împlinit în iunie 18 ani şi a fost timp de trei ani elevă a Colegiului Athenée Royale de Woluwe Saint Lambert din Bruxelles, unde tatăl său, ofiţer, a lucrat la Reprezentanţ a Interna- ţională NATO şi UE a României. Acum este în clasa a XII-a a Şcolii Centrale din Bucureşti. Alexandra Beţiu (1,73m, 52 kg, 90-62-90) are 18 ani şi jumătate, este model al agenţiei conduse de Carmen Pleşea şi este studentă în anul I al Facultăţii de Drept – Universitatea Spiru Haret din Bucureş ti. Presa din Taiwan insistă mereu asupra faptului că seamănă leit cu actriţa Cameron Diaz. Până în acest moment au sosit în Taiwan concurentele din Australia, Uruguay, Ecuador, Germania, Danemarca, Anglia, Thailanda, Malayezia, Vietnam, Armenia, Canada, Brazilia, Filippine, Hong Kong, Japonia, iar în aceste zile sunt aşteptate încă zece concurente.