|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Arhiva |
Cautare |
Contact |
Publicitate |
Parteneri |
Despre |
Timp Liber |
Adauga in Favorite |
Setare HomePage |
Recomanda-ne |
Abonare
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Intr-un gest amintind de dramatismul Canossei, presedintele Basescu - vulturul plesuv al acestui Atlantic oriental care este Marea Neagra - s-a ridicat din patul de spital si a luat drumul Parisului spre a scoate din letargie procedura de ratificare a Tratatului privind aderarea Romaniei la UE. Malitiosii ar spune ca diferenta dintre guvernarea Nas
Problema nu se pune, insa, asa. Intrarea Romaniei in UE nu este un drept, ci o dorinta. Franta nu are obligatia sa ratifice tratatele incheiate cu Romania; cu atat mai putin sa o iubeasca. In viata internationala conteaza interesele si nu sentimentele. Problema nu sta in lipsa de tandrete, ci in ipocrizia si demagogia cu care unii lideri politici pretind ca actioneaza manati de generozitate, iar altii ca isi promoveaza agenda doar afirmand principii morale. In speta, Franta trebuie sa isi fixeze "pretul" (politic, economic etc.) sprijinului oferit, nu sa declare ca lucreaza pro bono, iar Romania trebuie sa isi faca socoteala daca acel pret merita platit. Este normal sa platesti pentru ceea ce vrei sa obtii dar spre a nu cheltui mai mult decat face trebuie sa cunosti si sa respecti regulile jocului (inclusiv bunele maniere). Trebuie sa iti aduni fortele si sa iti joci atuurile, astfel incat sa motivezi pe actorii internationali relevanti in adoptarea atitudinilor care iti servesc. Domnul Basescu nu a procedat asa. De aceea plateste penalitati. Simplul fapt ca seful statului roman a fost obligat sa-si intrerupa convalescenta pentru o vizita de lucru (nu oficiala) avand ca mobil aparent implicarea in procedurile parlamentare interne ale Frantei (care, dupa "nu"-ul spus Constitutiei europene nu-si putea in nici un caz permite sa blocheze acum si extinderea UE), este graitor. Dincolo de ce o fi spus domnul Basescu, vizita a fost in sine un argument pentru o ratificare oricum inevitabila: prezenta romaneasca la Paris a oferit unui presedinte francez in pierdere de influenta internationala posibilitatea refacerii statutului de protector. Protectorul galagiosului client al superputerii americane cazut din universul Axei Washington-Bucuresti direct in valurile Senei. Discutia presedintilor a durat peste o ora. De ce atat de mult? Subiectele mentionate de domnul Basescu (tehnic necontroversate) nu justifica un asemenea interval. Dincolo de solutiile pentru crizele Balcanilor de Vest caracterizate, pare-se, printr-o coincidenta de opinii opuse viziunii SUA, sa se mai fi discutat oare si de obligatia Romaniei de a da prioritate intereselor (politico-economice) europene fata de cele transatlantice? Dincolo de bucuria de a cheltui pe Summitul francofoniei sa fi fost, oare, evocate si aspecte tinand de cultura afacerilor (achizitii, privatizari, investitii)? De la presedintele Basescu (caci partea franceza nu a dat vreun comunicat oficial) stim ca s-a promis o ratificare "in timp util". Util, de ce nu, si pentru a face posibila recurgerea la clauza de salvgardare. Evident, presedintele Chirac nu era sa spuna ca doreste amanarea admiterii Romaniei cu un an. Probabil ca nici nu este interesat in asta si nici nu o urmareste. Ambiguitatea este insa un excelent mijloc de presiune, ca si o forma de pastrare a libertatii de miscare. Romanul a platit amenda onorabila; francezul l-a asigurat superior ca stie el ce are de facut ca treaba sa iasa. Ca ratificarea va avea loc in iunie sau in octombrie nu mai are importanta. Nu e nimic de sarbatorit in faptul achitarii amenzii, numai pentru ca astfel relatiile dintre soferul contravenient si politist si-au pierdut obiectul litigios. Tot de la domnul Basescu stim ca presedintele Chirac l-a anuntat ca se va ocupa si de ratificarea Tratatului in Germania. Aceasta este, de fapt, vestea strategic rea. Dupa ce incepand cu 1997 diplomatia romana a lucrat neincetat la construirea unui parteneriat special cu Germania - principala putere a zonei central europene careia ii apartine Romania si totodata statul influent avand relatii privilegiate cu toti vecinii, mai mult sau mai putin dificili, ai Romaniei - iata ca acum Bucurestiul este nevoit sa accepte medierea Parisului pentru a discuta cu Berlinul. Iar Berlinul ne anunta ca va ratifica mai la toamna dupa ce ne va numara ca Ghita Pristanda steguletele rosii. Morala fabulei este clara: Dupa "succesul" acestei intalniri presedintele sorei noastre legendare, licuriciul galic, va ramane in memoria romanilor ca unul care a amanat fara sens ratificarea Tratatului Romaniei cu UE obligandu-l pe omologul sau roman sa vina suferind la Paris spre a impulsiona procedura, iar nu pentru ca a promis, la cererea acestuia, o ratificare pe care politic nu avea cum sa o refuze. Cat il priveste pe liderul nostru maxim, concluzia este ca atunci cand te avanti ca vulturul spre constelatia licuricilor globali, fiind doar cocos de curte, o sfarsesti clapon. Din pacate pretul acestei inginerii aviare il plateste natiunea romana.
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Tipareste articolul
