În ziua de Sfîntul Mihai m-a fulgerat un titlu de pe prima pagina a unei gazete, „ Regele a adunat în jurul sau circa cinci mii de fani între 14 si 18 ani”. „Hopa, mi-am soptit eu în barba, se întîmpla ceva cu noua generatie, care parea pîna mai ieri sa trateze Istoria cu un jet de urina, aidoma batrînului filosof Constantin Noica.”

Cititi si...

În căutarea modelului pierdut

Mircea Dinescu - În căutarea mausoleului pierdut

Iulia Nueleanu În căutarea popularităţii iluzorii

Drept îi ca fostul puscarias politic, cînd afirmase ca se usureaza pe Istorie, o facea dintr-un sentiment de reciprocitate, dupa ce Istoria facuse si ea pipi pe destinul sau. Neimplicarea tineretului în social, ca si inapetenta pentru digerarea trecutului – iata o boala pe care nici scoala, nici societatea civila nu stiu deocamdata cum sa o trateze. La un sondaj facut printre elevii de clasa a opta în legatura cu Nicolae Ceausescu, saptezeci la suta dintre ei au raspuns ca habar n-au cine a fost individul cu pricina, iar restul, care auzisera cîte ceva de la parinti, au afirmat ca raposatul era un „om bun”. Baieti de televizor, s-ar putea ca ei sa fie mai degraba la curent cu batalia cîstigata de Gheorghe Flutur împotriva gainilor de la Ceamurlia de Sus, decît de aia cîstigata de Stefan cel Mare împotriva turcilor la Podul Înalt. Asa ca succesul Regelui Mihai în fata lupilor tineri parea de bun augur, fiindca cine aduna atîta pilitura de fier în juru-i înseamna ca are în dotare un magnet de origine divina. Cînd în zona politicului mahalaua s-a mutat de la periferie la centru, monarhia reinstaurata la Cotroceni cu ajutorul noii generatii ar repune în functiune acea scara valorica a lui Iacob, în care îngerii sa urce si sa coboare în functie de greutatea pacatelor si de puritatea aripilor. Ca un drogat care constata ca praful de cocaina tras pe nas este în realitate creta pisata, am fost socat sa descopar ca în articolul acela nu era vorba de Regele Mihai, ci de Gica Hagi, si ca fanii nu dadusera navala la Palatul Elisabeta, ci în tribunele stadionului din Timisoara, la antrenamentul echipei locale. În clipa aceea mi-a fost mila si de mine, si de Regele Mihai, si de nepotul sau, pe care n-a stiut a-l scoate la timp în fata acestei natii capabile sa consume cu atîta seninatate nechezol în loc de cafea si dude în loc de fructe împaratesti.

Mircea DINESCU - Gandul (15-11-2005)