InfoNews - Ştiri şi Revista Presei
Firmele de leasing, nemultumite de ideile BNR
Noile reglementari ale Bancii Nationale privind functionarea institutiilor financiare nonbancare (IFN) au generat nemultumiri printre firmele care activeaza in domeniu. Dupa ce societatile de asigurari au acuzat banca centrala ca vrea sa destabilizeze piata de profil, firmele de leasing se declara si ele impotriva proiectului BNR. "Vor fi afectate in primul rand societatile mici", a declarat fostul presedinte al Asociatiei Societatilor de Leasing, Cornel Coca Constantinescu. Limita minima de 200.000 euro pentru capitalul social al IFN-urilor ar putea duce la faliment multe dintre firmele de leasing, mai ales ca nu sunt acceptate decat surse de finantare proprii.
Principala sursa de finantare a societatilor de leasing este reprezentata de bancile comerciale care, in conditiile in care supravegherea BNR se va intensifica, nu vor accepta sa se expuna in orice conditii.
"Birocratizarea excesiva va mari costurile si va afecta pana la urma utilizatorul final", a spus ex-presedintele ASLR, care a adaugat ca dobanzile pentru clienti ar putea creste. Constantinescu vede ca o solutie fuziunea societatilor de leasing cu cele de credit.
Filialelor societatilor straine nu li se vor impune aceleasi reguli
Unul dintre paragrafele legii propuse de BNR precizeaza ca filialele IFN-urilor care nu sunt din Romania nu vor "beneficia" de aceleasi impuneri ca firmele romanesti. "Se promoveaza concurenta neloiala, impotriva careia nu putem lupta", a declarat Cornel Constantinescu, care a adaugat ca este foarte usor ca cineva sa-si faca o firma in afara tarii si apoi sa creeze o filiala in Romania.
-
Publică un comentariu nou
Publicarea unui comentariu astfel acceptat nu presupune afisarea pe site-ul InfoNews.ro a adresei de mail introduse. Aceasta va fi stocata si utilizata doar in scopul notificarii utilizatorului asupra oricarui raspuns / modificare sau / si acceptare a publicarii comentariului si in conformitate cu Politica de confidentialitate a InfoNews.ro.
Inainte de trimiterea mesajului dvs. va rugam sa completati codul din imaginea de mai jos pentru a preveni transmiterii automate a mesajelor spam.