Turismul românesc are o urgenţă - lipsa toaletelor publice!

- Curentul »
Turismul românesc are o urgenţă - lipsa toaletelor publice!Turiştii care vin în Romånia nu au unde să se ducă la toaletă! Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) atrage din nou atenţia asupra faptului că absenţa toaletelor a ajuns să constituie o problemă pentru imaginea României şi cer dotarea zonelor turistice cu toalete ecologice. În Bucureşti, implementarea acestora a demarat deja. „În Capitală, Direcţia pentru turism a municipiului Bucureşti a definit punctele în care trebuie puse toaletele ecologice pe traseele turistice. Acestea sunt pregătite, şi începând de săptămâna viitoare ele vor fi operaţionale“, a declarat Andrei Popovici, director Comex Rom, firma care se ocupă de întreţinerea toaletelor ecologice din Bucureşti. În ţară, lipsa banilor face ca lucrurile să se mişte mai greu.Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a identificat peste 100 de locaţii de interes turistic deficitare la capitolul toalete publice şi au solicitat sprijinul Consiliilor Judeţene, Primăriilor şi Asociaţiilor de Promovare Turistică din toată ţara pentru a identifica o soluţie la această problemă aparent minoră, dar care ne aduce deservicii atât la nivel de judeţ, cât şi de ţară. „Du-te la Biserica Neagră din Braşov! În biserică nu poţi să faci, că e biserică, şi n-au toalete. În oraş nu poţi (... ) Nici la Mamaia nu sunt prea multe toalete, dar ai noroc că sunt copaci“, a spus vicepreşedintele ANAT, Alin Burcea. Întrebat ce s-ar putea să se facă pentru a rezolva problema toaletelor, Burcea a răspuns: „Sfătuim turiştii să nu mai bea apă“.Pe 1 iulie, ANAT a remis o adresă către Ministerul Mediului şi către Ministerul Turismului pentru a atrage implicarea acestor instituţii în soluţionarea urgentă a acestei situaţii.„Rezolvarea acestei probleme este cu atât mai importantă cu cât în acest an se doreşte mai mult ca oricând dezvoltarea turismului intern, prin legi precum cea a tichetelor de vacanţă ce stimulează turismul intern sau prin campanii de promovare externă“, a declarat preşedintele ANAT, Corina Martin.În Bucureşti e mai bine În Bucureşti, lucrurile se mişcă deja. „În Capitală, Direcţia pentru turism din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti a definit punctele în care trebuie puse toaletele ecologice pe traseele turistice. Acestea sunt pregătite, şi începând de săptămâna viitoare ele vor fi operaţionale“, a declarat Andrei Popovici, director Comex Rom, firma care se ocupă de întreţinerea toaletelor ecologice din Capitală.În provincie însă, pe lângă lipsa banilor, birocraţia împiedică o rezolvare rapidă a situaţiei.„În ţară, lucrurile stau un pic mai complicat, în sensul că primăriile sau consiliile judeţene trebuie să organizeze licitaţii ca să poată implementa sistemul toaletelor ecologice. Nimic nu se poate face fără licitaţie, deci va trebui dat un anunţ. Procedurile durează şi ajungem în luna septembrie-octombrie. Deocamdată, se pot face pregătiri, putem începe să lucrăm pentru anul viitor. Pentru anul acesta nu se poate face nimic. Ministerul Turismului nu plăteşte, ANAT nu are bani şi nici nu este problema lor. Doar consiliile locale şi primăriile se pot ocupa de această problemă, nu se poate altfel“, a explicat Andrei Popovici. „Noi suntem pregătiţi, avem acoperire naţională, putem pune la dispoziţie 1.000-2.000 de toalete, cât este nevoie. Putem face faţă la orice cerere de toalete oriunde în ţară“, a adăugat directorul Comex Rom.Problemă mareANAT a început, pe 19 mai, o campanie la nivel naţional prin care s-a urmărit identificarea locaţiilor din zonele de interes turistic deficitare la capitolul toalete publice. Bucureştiul, Braşovul, Prahova şi Bucovina sunt în topul ANAT al zonelor deficitare la capitolul toalete.Potrivit asociaţiei, pe ruta Bucureşti - Sinaia, în zona Ploieşti, pe centura de vest, toalete publice sunt inexistente. În acest moment sunt disponibile numai toalete în benzinării, foarte aglomerate. Dacă se nimeresc 2-3 autocare odată, devin impracticabile. Pe Autostrada Soarelui, există câte o toaletă, dar ori e închisă, ori nu are apă, ori nu are săpun sau hârtie.ANAT a identificat zone deficitare din punct de vedere al toaletelor publice şi în Harghita, în Prahova, în zona Bucovina-Neamţ, Constanţa şi Tulcea.