Liberalii şi pesediştii au testat CURS-ul alegerilor prezidenţiale. Ce spun sondajele

- Gandul »
Liberalii şi pesediştii au testat CURS-ul alegerilor prezidenţiale. Ce spun sondajele
Două sondaje realizate de CURS aproximativ în aceeaşi perioadă, primul realizat la comanda unui institut apropiat PNL şi al doilea la comanda PSD, arată că Traian Băsescu păstrează o distanţă de peste zece procente faţă de Mircea Geoană, dar că lucrurile se complică pentru actualul preşedinte în turul al doilea al prezidenţialelor.
Sondaj CURS, comandat de PNL: Băsescu, 12 procente înaintea lui Geoană în competiţia prezidenţială
Cu aproximativ patru luni înaintea alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu este în continuare preferatul alegătorilor, iar distanţa dintre el şi Mircea Geoană a crescut uşor. Aşa arată un sondaj CURS realizat în iunie, la comanda Institutului pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor (INCOR) şi dat publicităţii de PNL. Cercetarea a fost realizată în perioada 19 - 28 iunie, pe un eşantion de 1.120 de persoane şi are o marjă de eroare de 3 la sută.
Conform sondajului, Traian Băsescu ar fi votat de 36 la sută din electorat, urmat de Mircea Geoană - 24 la sută, Crin Antonescu - 19 la sută, C.V. Tudor - 11 la sută, Principele Radu - 5 la sută, candidatul UDMR - 2 la sută (când s-a făcut cercetarea, UDMR nu îl desemnase încă pe Kelemen Hunor), Nati Meir - 1 la sută şi candidatul PNŢCD - 1 la sută. În premieră, sondajul îi leagă pe candidaţi de partidele lor, specificând, în dreptul numelui, formaţiunea care îl sprijină, spre exemplu `Traian Băsescu - din partea PD-L, Mircea Geoană - din partea PSD şi Crin Antonescu - din partea PNL`.
Precedenta măsurătoare CURS arăta, în aprilie, că Băsescu are o intenţie de vot de 32 la sută, Geoană - 23 la sută, Antonescu - 20 la sută, distanţa dintre primii doi clasaţi fiind de 9 procente.
Sondajul din iunie mai arată că 32 la sută dintre cei care n-au votat la europarlamentare ar fi fi pus ştampila pe PSD, 27 la sută - pe PD-L, 18 la sută - PNL, 13 la sută - PRM, 5 la sută - Elena Băsescu şi 4 la sută - UDMR.

Sondaj CURS, comandat de PSD: Oprescu îl încurcă tare pe Crin. Băsescu îl bate pe Geoană în turul doi

Rezultate similare în ceea ce priveşte intenţia de vot la prezidenţiale dă un alt sondaj CURS, realizat la comanda PSD, pe un eşantion de 1070 de respondenţi, cu o marjă de eroare de 3 la sută, realizat în perioada 16 - 29 iunie 2009. Sondajul dă acelaşi clasament, cu diferenţe care intră în marja de eroare faţă de cel prezentat de liberali. Astfel, Băsescu ar fi votat de 35 la sută dintre intervievaţi, Mircea Geoană - 25 la sută, Crin Antonescu - 20 la sută, C.V. Tudor - 11 la sută, Principele Radu (independent) - 5 la sută şi Nati Meir - 1 la sută.
Spre deosebire de sondajul PNL, pese­diş­tii au vrut să afle ce se întâmplă dacă şi Sorin Oprescu şi Gigi Becali intră în cursa pentru Preşedinţia României. Pri­ma­rul `fură` voturi de la toată lumea, dar cel mai mult ia din electoratul lui Crin Antonescu. Clasamentul ar fi următorul: Băsescu - 34 la sută, Geoană - 23 la sută, Antonescu - 15 la sută, pen­tru C.V. Tudor - 11 la sută, Oprescu - 6 la sută, Principele Radu - 5 la sută şi Becali - 3 la sută. Pentru cei care au decla­rat că nu ar vota, CURS a introdus varianta votului obligatoriu. Rezultatul a fost următorul: Băsescu - 45 la sută, Geoană- 15 la sută, Antonescu - 12 la sută, C.V. Tudor - 9 la sută, Principele Radu - 7 la sută, un candidat din partea UDMR - 2 la sută şi Nati Meir - 1 la sută.
Turul al doilea al prezidenţialelor ar fi câştigat de Traian Băsescu, indiferent de contracandidat. Finala Băsescu - Geoană s-ar termina cu scorul 52 la 48. Băsescu - Antonescu ar fi 53 la 47, iar meciul Geoană - Antonescu s-ar încheia cu 52 la 48.

Info plus:



De ce se tem românii cel mai tare: de boală, reducerea veniturilor şi şomaj

Lucrurile nu stau prea bine pentru Guvernul Boc în percepţia alegătorilor, spune primul CURS. Un scor record - 78 la sută - din respondenţi afirmă că, în România, lucrurile merg într-o direcţie greşită, în timp ce doar 15 la sută se declară mulţumiţi de evoluţiile economice şi sociale.Sondajul mai arată că alegătorii se tem cel mai mult de boală (25 la sută), reducerea veniturilor (18 la sută), şomaj şi pierderea locului de muncă (16 la sută), inflaţie (15 la sută), corupţie (14 la sută) şi, la o distanţă mare, de criminalitate (4 la sută).