Geoană speră să revină în CSAT, în calitate de preşedinte
Cotidianul » 01-07-2009

Întrebat de ziarişti dacă îşi menţine decizia de a nu participa la şedinţele CSAT, Geoană a răspuns: `Am să particip peste câteva luni de zile, în altă calitate!`, informează NewsIn.
După această declaraţie, Biroul de presă al PSD a emis un comunicat tot pe acest subiect, în care se reafirmă refuzul preşedintelui Senatului de a merge la şedinţele CSAT pentru a nu `legitima noi demersuri electorale ale preşedintelui Traian Băsescu`.
`Mircea Geoană rămâne consecvent principiilor susţinute în momentul retragerii din CSAT şi consideră că Traian Băsescu eludează rolul şi atribuţiile instituţiei în adoptarea unor decizii de interes naţional. Totodată, preşedintele Senatului dezaprobă modul în care Traian Băsescu a implicat Armata română în propria sa campanie electorală şi refuză să asiste la transformarea CSAT într-un decor de campanie pentru preşedintele în funcţie`, se arată în comunicat.
Preşedintele Senatului mai afirmă că prin neparticiparea la şedinţa CSAT de astăzi vrea să tragă `un nou semnal de alarmă cu privire la modul în care Traian Băsescu pune interesul său electoral în faţa interesului naţional şi foloseşte instituţiile statului ca vehicul de campanie`. `Anunţarea retragerii trupelor române din Irak, fără o dezbatere în cadrul CSAT, reprezintă o încălcare a legii şi o discreditare a României în plan extern, pe care nu pot să le girez prin prezenţa în cadrul CSAT”, conchide Mircea Geoană.
CSAT s-a reunit marţi, la Palatul Cotroceni, urmând a se discuta despre forţele şi mijloacele Armatei care pot fi puse la dispoziţie, în 2010, pentru misiuni externe şi avizarea HG pentru aprobarea circumstanţelor privind derularea achiziţiilor prin Agenţia NATO.

Publicarea unui comentariu astfel acceptat nu presupune afisarea pe site-ul InfoNews.ro a adresei de mail introduse. Aceasta va fi stocata si utilizata doar in scopul notificarii utilizatorului asupra oricarui raspuns / modificare sau / si acceptare a publicarii comentariului si in conformitate cu Politica de confidentialitate a InfoNews.ro.
Inainte de trimiterea mesajului dvs. va rugam sa completati codul din imaginea de mai jos pentru a preveni transmiterea automata a mesajelor spam.