InfoNews.ro - Ziar si revista presei
 

CATEGORII

   Ultima ora
   Actualitate
   Politica interna
   Economie
   Stiri din Social
   Stiri Externe
   Sport
   Editoriale
   Stiri IT&C
   ShowBiz, Monden, Vedete
   LifeStyle, Tendinte
   Comunicate de presa

INFONEWSLETTER

Doriti sa primiti stirile zilei prin email?
Click aici

Meteo

Meteo
ASTAZI IN ROMANIA

Vor fi innorari si local va ninge slab, mai ales ziua, in centrul, estul si sudul tarii, precum si



Mafia cardurilor se intoarce acasa Trimite prin sau
Tipareste articolul
Romanii au inventat o noua tehnica infractionala, ingenioasa si eficienta, prin care devalizeaza cartile de credit ale strainilor ce ne viziteaza tara. Daca pana acum jefuitorii de carduri operau, in special, in strainatate, acestia si-au mutat afacerile in Romania, unde riscurile sunt mai mici. S-au intors in tara pentru ca aici sunt protejati. Deghizati in taximetristi, escrocii isi conduc victimele la bancomate „capcana“, unde complicii lor monteaza din timp aparate speciale care citesc si inregistreaza informatiile de pe cartea electonica a strainului. Apoi, cardul este clonat, iar infractorii golesc contul proprietarului de drept al cartii de credit.
Cititi si...
Noua alianta a cardurilor impotriva creditului cu buletinul
Numarul cardurilor de credit scade
Boom al cardurilor de credit in 2006

Potrivit politistilor Directiei de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, aceasta este cea mai noua metoda de operare inventata de infractorii romani. Cu doi, trei ani in urma, tari precum Spania, Anglia, Italia sau Austria erau asaltate de hotii electronici veniti, in mare parte, din Romania. Erau vremuri cand concetatenii nostri faceau avere.

Drept dovada, in orasele de provincie vilele impunatoare rasareau peste noapte, iar bastinasii sareau din carute direct in masini de lux. Un pic de curaj, ceva relatii printre interlopii mai rasariti si un pasaport valabil, insemnau cheia succesului pentru crearea unei „brigazi“.

Concret vorbind, metoda de jefuire a unui card nu era mare filozofie. In bancomat era introdus un dispozitiv electronic special, alintat „pisicuta“, capabil sa citeasca toate informatiile de pe cartea de credit introdusa de victima.

Apoi, cu ajutorul altor masinarii, infractorii produceau o copie fidela a cartii, pe care o foloseau pentru a scoate toti banii din contul proprietarului de drept.

Numarul mare de plangeri, care au asaltat politiile europene, au crescut insa vigilenta autoritatilor si, drept urmare, multi romani au fost prinsi in fapt si expulzati sau aruncati in inchisori.

Turistii straini care viziteaza Romania au devenit tintele bandelor de jefuitori de ATM

In Romania, metoda nu era agreata de hotii respectabili, constienti ca legile sunt prea aspre in raport cu salariile romanilor. Mai mult, teoria a fost confirmata de exemplul unor gasti de tineri care si-au incercat norocul, dar au fost imediat prinsi si aruncati dupa gratii. Se anunta intr-un fel inceputul sfarsitului, cand un hot ingenios a gasit „solutia salvatoare“: carduri straine citite si golite chiar pe teritoriul Romaniei. Fostele bande de „tragatori de carduri“ care operau in afara granitelor tarii s-au reorganizat imediat si s-au pus cu burta pe treaba. Acestia s-au aciuit in zona garilor si a hotelurilor unde agata acum cetateni straini. Dupa ce reusesc sa-i convinga de faptul ca sunt taximetristi particulari, escrocii isi plimba „clientii“ prin oras si, contra unor preturi extrem de reduse, le arata toate punctele de interes turistic. Este primul pas pentru a le castiga increderea. Discutiile amicale din timpul calatoriei ii apropie pe strainii curiosi si naivi de romanul excesiv de ospitalier. La capatul calatoriei, taximetristul e numai miere si isi invita noii prieteni la restaurant, unde le face cinste cu o masa copioasa. A doua zi, tot el vine sa-i ia de la hotel, mai ales ca au de vizitat o multime de frumuseti, iar „gastele“ trebuie sa scoata bani de pe cartea de credit. Taximetristul ii duce imediat la un bancomat numai de el stiut, unde, un complice al sau, a montat deja „pisicuta“. Strainul isi introduce cartea de credit, doldora de bani (mai ales ca se afla intr-o calatorie lunga), si scoate cateva bancnote. El nu stie ca, in curand, restul banilor vor fi retrasi de taximetristul simpatic si complicii lui. Potrivit unor surse din politie, aceasta metoda este o compilatie intre metoda jafului prin imprietenire - folosita in special de jefuitorii de apartamente si spargatorii de carduri. „Metoda este foarte noua si nu s-a inregistrat inca nici o plangere in acest sens care sa ofere un caz concret“, ne-au spus politistii. Romanii au inceput sa fure bani de pe cartile de credit inca din 2001, cand in tara noastra devenise destul de populara o asa numita „metoda albaneza“. Mult mai primitiv decat sistemul electonic de citire al cardului, modul de operare de origine albaneza functiona exclusiv gratie ingeniozitatii. Practic, in bancomat era indesat un dispozitiv din sarma, care bloca iesirea cardului din aparat. Nervos ca nu isi poate recupera cartea, omul se tot tanguia langa aparat, pana ce un binevoitor il facea atent asupra unui bilet lipit in apropiere. „In caz de blocare a cardului in bancomat, va rugam sunati la telefon numarul 07....“. Suparat, clientul suna imediat la „depanari“, unde operatorul ii raspundea amabil, dar de pe trotuarul celalalt.

„Angajatul bancii“ il linistea pe client, ii cerea codul PIN si il chema a doua zi, la sediul central, pentru a-si recupera cartea de credit. Imediat ce victima pleca acasa, hotii tastau codul de siguranta si scoteau toti banii din cont. Azi, mafia cardurilor opereaza cu minutiozitate, dupa scheme complexe.

 



Averea (30-08-2005)



Alte stiri din Economic

Curs valutar

Data: 08/01/2009
1 USD2.9897 LEIIn scadere cu 4.44 bani
1 EUR4.0720 LEIIn crestere cu 0.91000000000001 bani

Cautare articole



Reclama


Parteneri

Revista AutoSpot

E-Ziare

Muzeul Antipa


Afaceri & Joburi



Ghiseul Bancar

Idei de afaceri

Enciclopedie

· Banca Nationala a Romaniei
· Euro
· Moneda

Copyright © 2008 - "CAAD Info Media"
Toate drepturile rezervate