|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Arhiva |
Cautare |
Contact |
Publicitate |
Parteneri |
Despre |
Timp Liber |
Adauga in Favorite |
Setare HomePage |
Recomanda-ne |
Abonare
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Anul acesta, România ar putea fi campioana Europei la capitolul creştere economică, indice estimat la 8,5% din PIB de biroul de statistică al UE, Eurostat. Anul viitor, însă, România va intra în conul de umbră al crizei internaţionale. Rata şomajului va creşte, economia va creşte cu un ritm mai lent, de 3-5%, iar salariile nu se vor maCifra de 9% este prezentă de altfel şi în cadrul prognozei pe termen lung, până în 2020, a CNP. Salarii mai mici înseamnă consum mai mic, deci o creştere economică mai lentă. Economia locală a crescut cu 8,9% în trimestrul trei al acestui an, respectiv 9,1% în primele nouă luni din 2008, conform Institutului Naţional de Statistică (INS). Pentru anul viitor însă perspectivele sunt sumbre, criza urmând să îşi arate colţii încă din trimestrul patru al acestui an, în 2009 fiind estimată a apreciere de numai 3-5%. Pentru români creşterea economică a adus doar salarii mai mari Ce înseamnă pentru români scăderea ritmului de creştere de la circa 8% la trei sau cinci procente? 'Creşterea economică e bazată pe consum. La fel cum s-a întâmplat şi în alte state acum câţiva ani, cum ar fi statele baltice. Faptul că noi avem o creştere economică mare înseamnă în momentul de faţă mai degrabă că noi consumăm mai mult decât alţii. Mai mult decât atât, un deficit comercial mare înseamnă că noi consumăm parţial pe datorie', ne-a declarat Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA). Economia României a crescut, după cum spun experţii, pe baza consumului. Adică românilor le-au crescut salariile şi pensiile şi au cumpărat mai mult. Au luat credite şi au cumpărat şi mai mult. Pentru români creşterea economică a echivalat cu salarii care cresc repede şi cu o rată a şomajului mică. Salariile nu vor putea creşte cu 20% pe an prea mult timp, iar ratele la bănci vor tăia din puterea de cumpărare a populaţiei. La nivel de trai însă creşterea economică record nu a adus românului de rând aproape nimic. El poate cumpăra mai mult însă scumpirile sunt şi ele mari, rata inflaţiei stă de câteva luni la circa 7%. Drumurile sunt aceleaşi, spitalele aceleaşi, şcolile aceleaşi. Criza ar putea, în mod aproape ironic, să forţeze statul să pornească în sfârşit marile proiecte de infrastructură şi să reducă din cheltuielile bugetare care nu au niciun efect concret în dezvoltarea României. Specialiştii atrag însă atenţia că dacă va vedea că nu are suficienţi bani la vistierie, statul ar putea apela la o metodă 'neortodoxă' pentru a face rost de bani: mărirea taxelor şi impozitelor. Printre variantele propuse deja de unii politicieni se numără impozitarea proprietăţii şi creşterea generală a TVA. (V.R.)
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Actualitate |
Politica interna |
Economie |
Stiri din Social |
Stiri Externe |
Sport |
Editoriale |
Stiri IT&C |
ShowBiz, Monden, Vedete |
LifeStyle, Tendinte |
Comunicate de presa
Curs valutar | Horoscop | Arhiva | Cautare | Contact | Publicitate | Parteneri | Despre | Timp Liber | Adauga in Favorite | Setare HomePage | Recomanda-ne | Abonare | Arhiva InfoNewsLetter Alte legaturi: Wikipedia | Free Advertising | Free Advertising | Debt Consolidation | Xecuter 3 Mod Chip
|
|||
|