Bătrânelul care a ajutat mulţi şoimi ai patriei cu ghiozdănele cu girofar să treacă strada pe roşu în aplauzele mulţimii se retrage din afacere, anunţându-ne că n-are chef să fie bicicletă după ce a fost toată viaţa locomotivă.
Ca tătuc al soc

Cititi si...

În căutarea regelui pierdut

În căutarea modelului pierdut

Mircea Dinescu - Fata fără zestre

ialismului cu faţă umană, probabil că s-a scârbit de sine însuşi văzându-se la telejurnalele de seară ciugulind bomboane din aceeaşi punguţă cu Dan Voiculescu în loc să ţină discursuri la gura vreunei mine de cărbuni şi să găurească cu degetul fantoma capitalismului care bântuie prin Europa de Est.

Prin anii ’90, când am avut şansa de a păşi în atelierul lui Corneliu Baba, maestrul a rostit o frază cu tâlc despre un elev al său ajuns un soi de primadonă a ortodoxismului de operetă: „Am vrut să fac din el un pictor şi mi-a ieşit un ţârcovnic“. Publicitate ord=Math.random()*10000000000000000; document.write(''); Ei bine, şi Ion Iliescu a încercat să facă din Adrian Năstase un nepoţel de-al lui Lenin, dar i-a ieşit până la urmă nepotul mătuşii Tamara, ca să nu mai vorbim de şiragul elevilor ce s-au antrenat cu secera şi ciocanul la dânsul în sufragerie ca să se poată întrupa mai târziu în oligarhi şi patroni veroşi.

Ca să-şi justifice metoda supravieţuirii în comunism, filozoful Constantin Noica m-a şocat în tinereţe cu un argument teribil: „Istoria a făcut pipi pe mine - fac şi eu pipi pe Istorie“. În relaţia sa urinară cu Istoria, nu ştiu dacă Iliescu mai ştie încotro să-şi îndrepte jetul.

Cotidianul (18-07-2008)

Abonati-va la